Aplicarea în timp a Noului Cod de Procedura Penală (NCPP)


23 martie, 2014



La 1 februarie 2014 a intrat în vigoare NCPP, iar Legea 255/2013 (cu modificările aduse de OUG 116/2013) tratează ipotezele în care se aplică noua lege.

 NCPP reglementează la art. 13: “Aplicarea legii procesuale penale în timp şi spaţiu:

(1) Legea procesuală penala se aplică în procesul penal actelor efectuate şi masurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.”

Legiuitorul a optat pentru aplicarea imediată a legii noi. Cu atât mai mult, legea se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul legii 255/2013, potrivit art. 3 din aceeaşi lege.

Regula generală

În concluzie, legea NCPP se aplică atât actelor efectuate după intrarea ei în vigoare, cât şi a actelor efectuate înainte de intrare în vigoare.

Alte reguli

Actele de procedura (ex: percheziţia) dacă au fost efectuate sub imperiul legii vechi, rămân valabile, de regulă. Deci se aplica legea veche.

Nulităţile actelor efectuate sub imperiul legii vechi pot fi invocate doar respectând condiţiile noii legi.

Dacă s-au încălcat dispoziţiile legale privind prezenţă obligatorie a suspectului/inculpatului ori asistarea de către apărător în timpul urmării penale, iar cauza este în cursul judecării la momentul intrării în vigoare a legii noi, se poate invoca încălcarea doar până la începerea dezbaterilor.

Competenţa:

Sunt competente organele de urmărire legal sesizate conform legii vechi dacă la momentul intrării în vigoare a legii cauzele sunt în curs de urmărire penală, cu excepţia cauzelor de competenţa parchetelor militare şi a secţiilor militare din cadrul parchetelor competente. Deci, se aplica legea veche dar sesizarea instanţei se va face potrivit legii noi.

Se aplica legea nouă dacă vrem să determinăm instanţă competentă,în cazul cauzelor aflate în curs de judecată în prima instanţă la data intrării în vigoare a legii noi dacă nu s-a început cercetarea judecătorească. Dacă s-a început cercetarea judecătorească, se aplica legea veche pentru determinarea competentei instanţei, adică cauza rămâne în competenţa aceleiaşi instante.

Related

Obiectul contractului

Obiectul contractului este o noţiune ce apare şi în dreptul roman, persistând până în prezent. Cu toate acestea o parte a doctrinei a considerat că se confundă cu obiectul obligaţiei, probabil din cauză că definiţia codului vechi la art 962 era „obiectul contractului este acela la care părţile sau numai una dintre părţi se obligă”, care a fost inspirat din Codul francez.Deşi definiţia nu se referea la „lucruri”, prevederile sale subsecvente de la art. 963-965 C. civ. aveau în vedere condiţia ca lucrul să fie determinat, fiind enunţate şi lucrurile viitoare ca obiect al contractului.

Mâncarea modificată genetic. Consecinţe şi Beneficii

Ingineria genetică a fost folosită pentru a modifica genele plantelor dar şi a animalelor. Nucleul, centrul celulei, conţine cromozomi cu informaţie genetică. Gena este un segment al cromozomului care în urma modificării va produce o serie schimbări în caracteristicile plantelor şi a animalelor. In ultima perioada s-au combinat gene de la diferite specii: de exemplu, o genă de la o bacterie a fost introdusă în celula porumbului pentru a-l proteja de insecte. În toată lumea, se pune problema etică dacă aceste produse sunt o binecuvântare pentru umanitate sau un blestem.

Brevetul de Inventie. Procedura de brevetare

Invenţia este o creaţie intelectuală ce are ca obiect un produs nou, sau un procedeu nou. Descoperirea ştiinţifică nu trebuie sa fie confundata cu invenţia şi poate fi definită astfel: “recunoaşterea de fenomene, proprietăţi ori legi ale universului material, necunoscute anterior, dar apte de verificare”.

Dreptul de autor

Drepturile de autor sunt prerogativele morale sau patrimoniale recunoscute de lege autorului unei opere de a o utiliza potrivit aprecierii sale în scopul satisfacerii intereselor personale, nepatrimoniale sau patrimoniale, în limitele prevăzute de lege.

Cauza si forma contractului

Cauza este motivul care determina fiecare parte sa încheie contractul. Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic. Cauza actului juridic nu se confundă cu consimţământul, o altă condiţie de validitate şi nici cu obiectul acestuia.