Malpraxis-Raspunderea medicului, raspunderea profesionistului?

Răspunderea medicală, cunoaşte în prezent profunde transformări, în căutarea propriei sale identităţi. În ultimele decenii s-a constatat că principiile juridice şi principiile morale au devenit insuficiente pentru asigurarea despăgubirii victimelor faptelor dăunătoare produse în condiţiile civilizaţiei industriale. Una din temele controversate o constituie determinarea formei răspunderii civile. Se încearcă să se stabilească dacă cele două forme: raspunderea delictuală şi contractuală, trebuie separate una de cealaltă sau fac parte din aceeaşi construcţie juridică.

 Termenul de malpraxis se referă la un comportament neglijent sau incompetent al unei persoane, în exercitarea profesiunii sale, prin care cauzează un rău constând în producerea unui risc neacceptabil de prejudiciere a altei persoane, beneficiara unei prestaţii. Acesta este un fapt ilicit generator de răspundere calificat ca fiind si o „eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical.” [1]

Textul noului Cod civil (NCC), a fost redactat în sensul că răspunderea civila e o institutie unică cu două regimuri juridice diferite.

În cazul profesioniştilor însă tendinţa este de a se institui o răspundere mai strictă în care obligaţia de securitate să fie recunoscuta ca o obligaţie de rezultat, a cărei încălcare să angajeze răspunderea profesionistului. Am putea vorbi de o decontractualizare a acestei răspunderi prin recunoaşterea unei forme speciale de răspundere, care sa nu fie nici delictuală, nici contractuală. S-a conturat întrebarea: mai este necesară încadrarea unei ipoteze de răspundere ca fiind contractuală sau delictuală, când prin lege sunt stabilite condiţiile şi efectele pe care le produce?[2]

Pana acum, s-a mers pe ideea ca raspunderea civila medicala este o raspundere delictuala fundamentata pe culpa sau greseala medicala, preluand modelul doctrinei franceze. Victima, pentru a obţine reparea prejudiciului trebuie să facă dovada comiterii unei fapte ilicite a medicului, cu vinovăţie şi să se afle în legătură de cauzalitate cu prejudiciul pe care l-a suferit.

După apariţia legislatiei privind asigurările de sănătate, s-a încercat o fundamentare pe temei contractual. Contractul de asistenţă medicala a fost calificat ca fiind un contract de prestări de servicii, cu caracter intuitu personae. Între medic şi pacient se stabileşte un raport contractual prin acordul de voinţă privind stabilirea unui diagnostic, a tratamentului sau intervenţiilor necesare pentru vindecarea sau ameliorarea stării de sănătate. Cu toate acestea, pacientul asigurat nu plăteşte direct medicului contravaloarea prestaţiei, ci plăteşte doar asigurarea casei de sănătate.

Dacă iniţial răspunderea delictuală a impus dovedirea culpei personalului medical ca şi conditie esenţiala, răspunderea contractuala a reprezentat un progres prin recunoaşterea posibilităţii angajării răspunderii chiar şi independent de orice culpă.

Există numeroase situaţii când din diverse motive nu poate lua naştere între părţi un raport contractual, precum şi cazuri în care victima poate opta pentru răspunderea delictuală: Aşa cum am precizat, când este vorba de o unitate din reţeaua sanitară de stat şi când pacientul nu poate să-si dea consimţământul pentru intervenţia medicală. Alte cazuri ar fi: răspunderea medicului salariat din unitatea privată care este parte în contractul medical cu pacientul va fi din nou delictuală întrucât între medic şi pacient nu se încheie un contract , când prejudiciul a fost cauzat unui terţ şi când fapta medicului este o infracţiune.[3]

In prezent, s-ar putea merge pe idea ca raspunderea medicului este o raspundere a profesionistilor. Aceasta raspundere este cea mai adecvata deoarece presupune o mai mare atentie a medicilor, iar activitatile acestora vor fi caracterizare de o protectie sporita, de calitate si de promptitudine.

În doctrina juridică europeană se doreşte o orientare către obiectivarea unor ipoteze de răspundere, prin angajarea obligatiei de despăgubire chiar şi în absenţa culpei. S-a ajuns la concluzia că este nevoie de o reformă în domeniul răspunderii civile, pentru adaptarea sa la noile nevoi sociale. Aceste probleme cu care se confruntă răspunderea civila şi-au pus amprenta şi asupra răspunderii medicale. Legiuitorul national şi european acordă o atenţie sporită funcţiei reparatorii a răspunderii, în raport cu funcţia preventiv educativă, care sancţionează culpabilitatea conduitei persoanei responsabile.

Nu putem considera că medicul si pacientul se află pe o poziţie de egalitate, asemeni unor parteneri între care a intervenit o convenţie civilă. De asemenea, nu se poate vorbi de libertatea alegerii partenerului din cadrul raportului juridic, în condiţiile în care primează problemele majore privind starea de sănătate a pacientului. Medicul este cel care are iniţiativa actului medical care trebuie efectuat, cu privire la care trebuie să ia o decizie.

Medicul nu este un funcţionar public si nu se supune niciunei autorităţi, independenţa sa fiind limitată la ceea ce reprezintă interesul pacientului. În faţa pacientului său, medicul este un profesionist, nu un simplu prestator de servicii.

Între pacient şi medic nu se realizează un acord de natură contractuală, ci doar se exprimă consimţământul cu privire la actul medical care urmează a fi realizat.

Obligaţiile medicului ar trebui calificate ca fiind doar obligaţii profesionale, a căror evaluare ar trebui să se realizeze, de la caz la caz, având ca reper standardele ştiinţifice admise în lumea medicală. De asemenea, se impune a se preciza că nu toate obligaţiile medicului de îngrijire a pacientului său sunt obligaţii de mijloace. [4]

Fundamentul acestei răspunderi constă în obligaţia de garanţie care are ca suport riscul exercitării profesiilor şi activităţilor medicale. În sarcina personalului medical există obligaţii de securitate, care sunt obligaţii de rezultat. Neobţinerea rezultatului urmărit, face răspunderea civila să se antreneze pentru repararea prejudiciului, pacientul nefiind ţinut să dovedească culpa persoanei răspunzătoare.[5]

Cu toate acestea ar trebui sa luam in considerare si riscurile profesiei de medic si implicatiile pe care le presupune. Consecintele acestei raspunderi ar plana cel mai mult asupra medicilor. Acestia vor avea o responsabilitate foarte mare, determinandu-i sa aleaga procedeele medicale cele mai putin riscante, pentru a nu gresi. Tehnologia este in plina ascensiune, iar pentru a avansa riscurile sunt inevitabile. Tocmai de aceea, o raspundere fara a se dovedi culpa medicala, ar putea incetini progresul. Standardele stiintifice, sunt subiective, si nu sunt cele mai bune solutii pentru pacienti.

[1]Lacrima Rodica Boilă, Discuţii privitoare la natura juridică a răspunderii civile a medicului faţă de pacientul său, Dreptul 2/2011, p. 81-83.

[2]Lacrima Rodica Boilă, op.cit., p.84-87

[3]Ionuţ Florin Popa, Răspunderea civilă medicală, Dreptul 1/2003, p.57

[4]Lacrima Rodica Boilă, Discuţii privitoare la natura juridică a răspunderii civile a medicului faţă de pacientul său,p. 100-113.

[5]Liviu Pop, Ionuţ Popa, Stelian Vidu,Tratat elementar de drept civil.Obligaţiile, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 549.