Împrumutul de consumaţie-Restituirea
De regulă, debitorul îşi îndeplineşte de bunăvoie obligaţia prin efectuarea plăţii. Acesta este rezultatul firesc al faptului că regulile de convieţuire socială impun ca cel obligat să execute prestaţia datorată. În cazul în care debitorul nu execută de bună-voie, creditorul pentru valorificarea dreptului său poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie pentru a-l sili la executare
Contractul de împrumut este reglementat în C.Civ în Cartea a V-a, Despre obligatii, Titlul IX „Diferite contracte speciale” Capitolul XIII „Contractul de împrumut” (2144-2170).
Împrumutul de consumaţie(mutuum), reglementat aproape la fel ca în VCC(Vechiul Cod civil), este un contract prin care o persoană (împrumutătorul) transmite în proprietatea altei persoane(împrumutat), o câtime de bunuri fungibile şi consumptibile sau o suma de bani, cu obligaţia pentru împrumutat de a restitui la scadenţă o cantitate egală de bunuri de acelaşi gen şi calitate.
La fel ca împrumutul de folosinţă(comodat) e un contract real şi unilateral( chiar dacă poate fi şi cu titlu oneros, deoarece atât obligaţia de restituire cât şi obligaţia de plată a dobânzilor incumbă împrumutatului). Spre deosebire de comodat, obiectul îl formează bunuri de gen, fungibile iar împrumutatul devine direct proprietar, astfel suportă şi riscurile.[1]
De regulă, este gratuit, potrivit art. 2159. Putem spune că împrumutul de consumaţie este gratuit numai prin natura sa, spre deosebire de comodat care este esenţialmente gratuit.
Poate fi şi cu titlu oneros, poartă numele de împrumut cu dobândă iar conform art. 2159(2) împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros.
De asemenea, este şi translativ de proprietate, împrumutatul va suporta riscurile, conform res perit domino.
Se aseamănă cu locaţiunea si cu comodatul, deoarece toate au ca obiect principal transmiterea folosinţei unui lucru, dar comodatul poate fi doar cu titlu gratuit iar locaţiunea transmite doar folosinţa unui bun individual determinat, restituibil în natura sa.[3]
Obligaţia de restituire
Executarea în natură
Am putea spune că şi atunci când se cere executarea silită în natură a obligatiei se face tot o plată dar care este silită, deoarece nu se execută de bună-voie. Numai când executarea în natură a obligaţiei nu mai este posibilă se trece la executarea ei prin echivalent, adică prin acordarea de despăgubiri.[4]
Obiectul împrumutului îl constituie bunuri de gen, fungibile şi consumptibile potrivit naturii lor, ce urmează a fi utilizate de către împrumutat. În consecinţă, împrumutatul nu va restitui la scadenţă aceleaşi bunuri, ci o cantitate egală de alte lucruri de aceeaşi natură şi calitate( putem afirma că se realizează un asa „schimb „ de lucruri. Condiţia restituirii se subînţelege, nu trebuie să fie în mod special stipulată în contract.
Este posibil şi ca bunurile să fie fungibile şi consumptibile dar părţile să nu le consume, şi să le restituie în individualitatea lor, dar atunci contractul ar fi împrumut de folosinţă, deoarece este de esenţa împrumutului de consumaţie ca bunurile să fie consumate de împrumutat.[5]
În caz de neexecutare, conform dreptului comun, creditorul are 3 variante: să ceară executarea silită în natură, să achiziţioneze cantitatea de bunuri pe contul debitorului urmând a recupera preţul prin executarea silită asupra bunurilor debitorului, să accepte executarea prin echivalent, adică plata de despăgubiri.[6]
Potrivit art. 2158, principala obligaţie a împrumutatului e de a restitui lucrurile de acelaşi gen, la data scadenţei. Nu contează că între momentul încheierii contractului şi cel al plăţii, valoarea bunurilor a crescut sau s-a diminuat, deoarece conform art 2164 (1) “În lipsa unei stipulatii contrare, împrumutatul este tinut sa restituie aceeasi cantitate si calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi cresterea sau scaderea pretului acestora.”
Atunci când obiectul este o sumă de bani, împrumutatul va înapoia doar suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia, dacă nu s-a convenit altfel. [(2164 (2)][7]
Contractul nu obligă împrumutatul să restituie suma din contract la valoarea sa reală în momentul restituirii, iar contractul are fortă obligatorie între părţi.
În caz de nerestituire a lucrului împrumutat, împrumutătorul sau succesorii lui în drepturi au la dispoziţie o acţiune personală, prescriptibilă în termenul general, prin care cere restituirea acestuia.
Executarea prin echivalent
Noţiunea de răspundere contractuală se confundă cu cea de executare prin echivalent, chiar dacă adesea se utilizează termenul de răspundere pentru toate formele de remedii care presupun o neexecutare din partea debitorului.[8]
Dacă restituirea nu este posibilă în natură, împrumutatul va plăti valoarea lor de la data şi locul unde restituirea trebuia făcută conform art. 2164 (3).
Reglementarea este derogatorie de la regulile generale ale raspunderii civile contractuale, putând avantaja/dezavantaja pe una dintre părţi. De exemplu, dacă preţul lucrurilor de gen împrumutate a crescut, plata valorii lor după momentul termenului stipulat sau al încheierii contractului nu asigură împrumutătorului posibilitatea procurării altor lucruri asemănătoare(cantitativ şi calitativ) cu cele împrumutate. Textul ar trebui interpretat restrictiv, numai în cazul executării obligaţiei de restituire(prin echivalent) la scadenţa stabilită în contract sau de instanţă.
Daune interese
Restituirea în natură sau prin echivalent poate fi dublată de o cerere în despăgubiri- daune interese, în măsura în care creditorului obligatiei contractuale neexecutate i-a fost cauzat un prejudiciu.
Odată cu obligarea împrumutatului la restituirea lucrului, împrumutătorul are dreptul şi la plata de daune interese pentru întarziere (dobânzi moratorii), începând de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Evaluarea daunelor interese se va face, potrivit regulilor generale, numai de la data cererii prin judecată a împrumutului.[9]
Restituirea extracontractuală(anormală)
Nulitatea
Nulitatea are ca efect restabilirea situaţiei anterioare fie prin „repararea”, fie prin desfiinţarea actului invalid. Regimul de desfiinţare este bazat pe anumite principii, pe care le regăsim în art. 1254 C.civ, în timp ce vechiul cod nu le reglementa: principiul desfiinţării retroactive a contractului, regula desfiinţării subsecvente a oricărei operaţiuni juridice întemeiate pe un act nul şi principiul restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului civil nul.
De regulă, desfiinţarea are loc retroactiv(ex tunc), deoarece cauza de nulitate se găseşte în trecut, contemporană cu naşterea contractului şi pentru viitor(en nunc).[10]
Deşi regula este retroactivitatea efectelor nulităţii, există şi suficiente excepţii. Astfel, în cazul contractelor cu executare succesivă sau continuă, se considera înainte de intrarea în vigoare a NCC, că nulitatea produce efecte doar ex nunc, dar conform NCC s-ar părea că şi în cazul acestora se produc efecte ex tunc.
Conform unei opinii, aceste contracte produc efecte doar pentru viitor deoarece retroactivitatea ar fi inutilă juridic, deoarece repunerea in situaţia anterioară este fie imposibilă material, fie prea dură patrimonial. Excepţia ex nunc , trebuie acceptată şi în condiţiile art. 1254(3)NCC[11], deoarece acest text este aplicabil doar dacă condiţiile concrete permit o asemenea soluţie, care însă de regulă e exclusă la contractele cu executare succesivă/continuă.
În cazul împrumutului de consumaţie, nu se pune problema repunerii in statu quo ante,fiind imposibil, se datorează restituirea bunurilor de aceeaşi natură şi calitate.
Regula e restituirea în natură, iar dacă nu e posibil prin echivalent. Restituirile sunt reciproce doar pentru contractele sinalagmatice, dar în acest caz doar împrumutatul va fi ţinut la restituire.[13]
Rezilierea
Rezilierea este o specie de rezoluţiune, care se aplică contractelor cu executare succesivă sau continuă. Aceasta este o soluţie de ultim resort , la care se apelează numai dacă nu dă rezultate remediul termenului suplimentar de executare.
Incă de sub imperiul vechiului cod s-a pus problema extinderii dreptului de a cere rezoluţiunea şi la contractele unilaterale cu titlu oneros.Părerile sunt împărţite,unii autori spun că este vorba de o decădere a debitorului din beneficiul termenului suspensiv de executare, în ipotezele în care acesta nu îşi execută o serie de obligaţii al căror temei de fapt este extracontractual, iar contractul nu încetează, ci îsi produce în continuare efectele generând o obligaţie de restituire a unor bunuri.[14]
Nici Codul civil nu lămureşte această problemă, iar conform unora nicio dispoziţie nu ne îndreptăţeşte să credem că legiuitorul a dorit să extindă sfera de aplicare şi la aceste contracte.
Chiar dacă contractele unilaterale sunt excluse de la reziliere, există excepţii, jurisprudenţa franceză şi mai nou şi cea română, afirmă că în caz de neexecutare a obligaţiilor de către împrumutat, una dintre sancţiuni e rezilierea contractului. Soluţia e originală şi derogă de la regula excluderii contractelor unilaterale de la reziliere.[15]
Restituirea contractuală(normală)
Încetarea contractului
Împrumutul încetează prin îndeplinirea obligaţiei principale a împrumutatului: restituirea lucrului la termenul stabilit în contract(scadenţă). Deoarece termenul împrumutului este stabilit în favoarea împrumutatului, plata efectuată înainte de termen este valabilă. În cazul în care termenul a fost stipulat în favoarea ambelor părti, plata se poate face înainte de termen dar numai cu consimţământul împrumutătorului.
Acesta mai poate înceta şi în condiţiile de drept comun prin reziliere sau prin alte moduri de stingere( remitere de datorie, confunziunea, darea în plată).
Împrumutul cu dobândă
Acest tip de contract, este oneros, în care împrumutatul pe lângă obligatia de a restitui bunul mai datorează şi o remuneraţie (dobândă). Dobânda este o sumă de bani sau „alte lucruri de gen”, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului. Aceasta poate fi dobândă remuneratorie(preţul folosinţei capitalului) sau penalizatoare(despăgubiri pentru întârziere la executarea obligaţiilor). Suma de bani împrumutată este purtătoare de dobândă din ziua în care a fost remisă împrumutatului iar plata anticipată nu se poate efectua decât pe cel mult 6 luni.[16]
Părţile pot stabili rata dobânzii remuneratorie sau penalizatoare iar în cazul în care împrumutul este oneros dar părţile nu au convenit cu privire la cuantumul dobânzii se va plăti dobânda legală aferentă.
Termenul de restituire
Împrumutătorul nu poate cere restituirea înainte de termen, spre deosebire de comodant care poate cere restituirea atunci când şi el are o nevoie urgentă şi neprevăzută de bun, când comodatarul decedează sau când acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile.( art. 2156 C.Civ)
În cazul împrumutului de consumaţie termenul se prezumă a fi stipulat în favoarea ambelor părţi, iar dacă împrumutul e cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului, conform art. 2161[17].
Dacă părţile nu au stabilit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanţă, ţinând cont de scopul împrumutului, de natura obligaţiei şi a bunurilor împrumutate, de situaţia părţilor şi de orice altă împrejurare relevantă, conform art. 2162(1).
Dacă s-a stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, instanţa dacă a constatat că deţine resursele, sau că ar fi putut să obţină între timp, nu va acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni.
Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluţionează potrivit procedurii prevăzute pentru ordonanţa preşedinţială, iar cererea e supusă termenului de prescripţie care curge de la data încheierii contractului.[18] După expirarea termenului de prescripţie obligaţia devine naturală, adica nu i se mai poate cere executarea prin fortă de constrângere a statului, dar când e executată voluntar nu se poate cere nici repetiţiunea.
Conform art. 2165 c.civ, dispoziţiile art. 2157 se aplică şi în cazul acestui contract.:(1) În ceea ce priveşte obligaţia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului.(2) Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul ori întrebuinţarea prevăzută are un caracter permanent.
[1]Francisc Deak, Tratat de drept civil.Contracte speciale, vol III, ed. IV, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2007, p.27-28
[3]G.Boroi, Institutii de drept civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 505-506
[4]Stătescu, Bârsan, Drept civil.Teoria generală a obligatiilor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.319-320
[5]Boroi, op.cit., p. 507
[6]Stătescu, Bârsan, op.cit., p. 321
[7] Boroi, op.cit., p. 507
[8] Liviu Pop, Ionut Popa, Stelian Vidu, Tratat elementar de drept civil.Obligaţiile, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2012, p. 303.
[9]F. Deak, op.cit., p. 39-40.
[10]Paul Vasilescu, Drept civil. Obligaţii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.439-441
[11]1254 (3) În cazul în care contractul este desfiintat, fiecare parte trebuie sa restituie celeilalte, în natura sau prin echivalent, prestatiile primite, potrivit prevederilor art. 1.639-1.647, chiar daca acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.
[13]Paul Vasilescu, op.cit, p.439-445
[14] Liviu Pop, Ionut Popa, Stelian Vidu, Tratat elementar de drept civil.Obligaţiile, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2012, p.285
[15] Collart-Dutilleul, Delebecque, Contrats civils et commerciaux, editia 6, Dalloz, Paris, 2002, p. 783-784.
[16]Boroi, op.cit., p. 509-511.
[17] Art. 2.161. - Termenul de restituire se prezuma a fi stipulat în favoarea ambelor parti, iar daca împrumutul este cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului.
[18]Boroi,op.cit., p.507-508
