Dreptul la imagine


Diana Gal Scris de Diana Gal, 17 iunie, 2014


Main Image

În Noul Cod Civil, s-a introdus şi dreptul la imagine. Acest drept face parte din categoria drepturilor personalităţii care se regăsesc în Capitolul, art.58 (1): „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci finite umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”. Aceste drepturi sunt nepatrimoniale şi netransmisibile.

Imaginea unei persoane constituie unul dintre atributele principale ale personalităţii sale deoarece releva caracteristicile unice pe care aceasta le are.

Dreptul la imagine presupune dreptul individului de a controla folosirea imaginii sale şi de a refuza publicarea acesteia.
Acest drept a aparţinut sferei dreptului la viaţa privată, dar cu timpul a devenit independent. Apariţia fotografiei la sfârşitul secolului 19 a dus la naşterea acestui drept, deoarece exista riscul ca imaginea unei persoane să fie la îndemâna oricărei persoane, prin fotografiere. Un principiu s-a conturat: fotografierea şi publicarea acestora este posibilă doar cu acordul persoanei. Totusi există anumite excepţii: în locurile publice (străzi, parcuri, etc), la locul de muncă, sau dacă persoană e celebră.

În România dreptul la imagine este în prezent reglementat la art 73 C.civ: (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Dreptul la viaţa privată se intersectează cu alte drepturi, printre care şi libertatea presei. Conform art. 30 alin. 6 din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Presa a fost considerată ca fiind cel mai important mijloc de materializare a drepturilor cetăţenilor de a gândi, de a vorbi şi de publică gratuit. Presa influenţează opinia publică.
Unele ţări au abordat diferit aplicarea acestui drept în cazul persoanelor publice. Franţa şi Belgia adera la principiul consimţământului persoanei publice, în timp ce Germania considera că este permisă fotografierea fără consimţământ, de către presa, cu mici excepţii.

Cazul Von Hannover vs. Germania (2004)
În acest caz, prinţesa Carolina von Hannover a cerut instanţelor germane să interzică publicarea de fotografii care au legătură cu viaţa să privată în viitor, deoarece fotografiile care au apărut în revistele germane fără consimţământul sau, i-au încălcat dreptul la viaţa privată şi dreptul la imagine. Acest caz a ajuns la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) care a hotărât:
- Exista o violare a art.8 Conv. EDO (dreptul la viaţa privată), deoarece trebuie să se pună în balanţă interesele contrare.
- Dreptul publicului de a avea acces la informaţii nu include şi dreptul acestora de a afla detalii despre viaţa privată a persoanelor publice în anumite situaţii.
- Dreptul persoanei publice de a avea o viaţă privată protejată este mai important, în acest caz.

Cazul 2 Von Hannover vs. Germania (2012)
Deoarece instanţele germane nu au ţinut cont de hotărârea CEDO din 2004 de a interzice în viitor publicarea de fotografii fără consimţământ, reclamanţii von Hannover s-au adresat din nou CEDO. Curtea a hotărât total diferit de data aceasta:
- Nu a fost încălcat art. 8 din Convenţie
- S-a pus în balanţă dreptul la libera exprimare a presei şi dreptul reclamanţilor la viaţa privată
- Informatia este de interes general: articolul publicat nu da detalii despre viaţa privată a reclamanţilor, focusandu-se mai mult pe caracteristicile vilei deţinute de aceştia. Articolul nu a fost un pretext pentru a publica fotografii cu reclamanţii
- Notorietatea persoanei: reclamanţii sunt persoane publice care nu pot avea aceeaşi protecţie a vieţii private ca şi celelalte persoane

 Ar fi necesar să se pună în balanţă, de la caz la caz, dacă dreptul la libera exprimare aduce atingere dreptului la viaţa privată şi dreptului la imagine. În cazul persoanelor publice dreptul la imagine nu se aplica ca şi în cazul celorlalte persoane, în anumite situaţii.

Related

Obiectul contractului

Obiectul contractului este o noţiune ce apare şi în dreptul roman, persistând până în prezent. Cu toate acestea o parte a doctrinei a considerat că se confundă cu obiectul obligaţiei, probabil din cauză că definiţia codului vechi la art 962 era „obiectul contractului este acela la care părţile sau numai una dintre părţi se obligă”, care a fost inspirat din Codul francez.Deşi definiţia nu se referea la „lucruri”, prevederile sale subsecvente de la art. 963-965 C. civ. aveau în vedere condiţia ca lucrul să fie determinat, fiind enunţate şi lucrurile viitoare ca obiect al contractului.

Mâncarea modificată genetic. Consecinţe şi Beneficii

Ingineria genetică a fost folosită pentru a modifica genele plantelor dar şi a animalelor. Nucleul, centrul celulei, conţine cromozomi cu informaţie genetică. Gena este un segment al cromozomului care în urma modificării va produce o serie schimbări în caracteristicile plantelor şi a animalelor. In ultima perioada s-au combinat gene de la diferite specii: de exemplu, o genă de la o bacterie a fost introdusă în celula porumbului pentru a-l proteja de insecte. În toată lumea, se pune problema etică dacă aceste produse sunt o binecuvântare pentru umanitate sau un blestem.

Brevetul de Inventie. Procedura de brevetare

Invenţia este o creaţie intelectuală ce are ca obiect un produs nou, sau un procedeu nou. Descoperirea ştiinţifică nu trebuie sa fie confundata cu invenţia şi poate fi definită astfel: “recunoaşterea de fenomene, proprietăţi ori legi ale universului material, necunoscute anterior, dar apte de verificare”.

Dreptul de autor

Drepturile de autor sunt prerogativele morale sau patrimoniale recunoscute de lege autorului unei opere de a o utiliza potrivit aprecierii sale în scopul satisfacerii intereselor personale, nepatrimoniale sau patrimoniale, în limitele prevăzute de lege.

Cauza si forma contractului

Cauza este motivul care determina fiecare parte sa încheie contractul. Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic. Cauza actului juridic nu se confundă cu consimţământul, o altă condiţie de validitate şi nici cu obiectul acestuia.