Doriti sa va documentati cele intamplate la termen si sa comunicati mai usor explicatiilor solutiilor spre client ?
Ajust va permite sa adaugati la fiecare termen un comentariu pentru a avea informatiile despre cele intamplate la langa termen. Comentariile sau mentiunile astfel adaugate pot fi comunicate usor spre client.
Ajust va genera un raport detaliat cu informatiile din dosar incluzand informatiile adaugate la fiecare termen. Acest raport poate fi trimis prin email clientului unde are la dispoztie toate informatiile de istoric al dosarului impreuna cu explicatiile dumneavoastra.
Introducerea de notite la dosar si generarea raportului este simpla.
Obiectul contractului este o noţiune ce apare şi în dreptul roman, persistând până în prezent. Cu toate acestea o parte a doctrinei a considerat că se confundă cu obiectul obligaţiei, probabil din cauză că definiţia codului vechi la art 962 era „obiectul contractului este acela la care părţile sau numai una dintre părţi se obligă”, care a fost inspirat din Codul francez.Deşi definiţia nu se referea la „lucruri”, prevederile sale subsecvente de la art. 963-965 C. civ. aveau în vedere condiţia ca lucrul să fie determinat, fiind enunţate şi lucrurile viitoare ca obiect al contractului.
Ingineria genetică a fost folosită pentru a modifica genele plantelor dar şi a animalelor. Nucleul, centrul celulei, conţine cromozomi cu informaţie genetică. Gena este un segment al cromozomului care în urma modificării va produce o serie schimbări în caracteristicile plantelor şi a animalelor.
In ultima perioada s-au combinat gene de la diferite specii: de exemplu, o genă de la o bacterie a fost introdusă în celula porumbului pentru a-l proteja de insecte.
În toată lumea, se pune problema etică dacă aceste produse sunt o binecuvântare pentru umanitate sau un blestem.
Invenţia este o creaţie intelectuală ce are ca obiect un produs nou, sau un procedeu nou. Descoperirea ştiinţifică nu trebuie sa fie confundata cu invenţia şi poate fi definită astfel: “recunoaşterea de fenomene, proprietăţi ori legi ale universului material, necunoscute anterior, dar apte de verificare”.
Drepturile de autor sunt prerogativele morale sau patrimoniale recunoscute de lege autorului unei opere de a o utiliza potrivit aprecierii sale în scopul satisfacerii intereselor personale, nepatrimoniale sau patrimoniale, în limitele prevăzute de lege.
Cauza este motivul care determina fiecare parte sa încheie contractul.
Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic. Cauza actului juridic nu se confundă cu consimţământul, o altă condiţie de validitate şi nici cu obiectul acestuia.