Cauza si forma contractului

Cauza este motivul care determina fiecare parte sa încheie contractul. Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic. Cauza actului juridic nu se confundă cu consimţământul, o altă condiţie de validitate şi nici cu obiectul acestuia.

 Conform codului de la 1864(VCC) cauza era obiectivul urmărit la încheierea contractului, adică scopul părţilor. În structura cauzei mai intrau şi două elemente:scopul imediat şi mediat. În actualul cod, observăm ca nu mai exista scop imediat, care rezultă din definiţia art. 1235.[1]

Intenţia de a produce efecte juridice este cea care asigură voinţei psihologice un sens juridic, transformând-o într-o voinţă juridică, într-un consimţământ. În VCC, se amintea de cauză la art. 966-968, dar fără a se oferi o definiţie sau prea multe detalii.[2]

Motivul determinant poate fi fie însuşirea unei prestaţii fie calitatea unei persoane.

 Conditii de validitate

 In VCC, condiţiile cauzei erau realitatea  şi liceitatea. Realitatea presupune că aceasta trebuie să fie efectivă şi serioasă. Cauza trebuie sa existe, altfel nu poate avea niciun efect conform art 966 VCC. Seriozitatea presupune ca intenţia celui care se leagă să aibă relevanţă juridică, să fie exprimat în sensul de a produce efecte de drept.  Pentru actele juridice numite cauza e reală intotdeauna. În principiu, aceeaşi concluzie ar trebui să se impună şi pentru actele nenumite, deoarece şi acestea sunt săvârşite cu scopul de a produce efecte juridice. Realităţii cauzei i se opunea absenţa  şi falsitatea cauzei.

Conform art. 968 VCC, cauza era nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.”

Liceitatea exprima ideea că scopul actului civil trebuie să fie conform cu ordinea juridică, sancţiunea fiind nulitatea absolută a actului. Aici se făcea diferentă între acte numite şi nenumite. Cauza trebuie să fie conformă cu ordinea de drept , deci întotdeauna este licită, pentru actele numite. Pentru actele nenumite problema liceităţii poate fi absorbită de analiza cauzei concrete.

Cauza trebuie să existe în mod cert la momentul încheierii actului. Absenţa cauzei va determina nulitatea absolută a operaţiunii juridice.

Conform art 1236, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii: să existe, să fie licită, să fie morală.

Noua reglementare nu mai reţine ca cerinţă distinctivă şi aceea de a fi reală. Lipsa cauzei include şi ipoteza în care cauza este falsă.

Art. 1.236. - (1) Cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala.

   (2) Cauza este ilicita când este contrara legii si ordinii publice.

   (3) Cauza este imorala când este contrara bunelor moravuri.

În cazul actelor nenumite, ar putea să aibă caracter ilicit nu numai motivul determinant, ci şi prestaţia la care se obligă una dintre părţi.

 Dacă obiectul actului juridic civil normelor imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri atunci şi cauza actului juridic respective este ilicită sau imorală dar pot exista situaţii în care cauza actului juridic său fie ilicită iar obiectul să fie licit.

Frauda la lege 

   Art. 1.237. - Cauza este ilicita si atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.  

Sanctiune 

   Art. 1.238. - (1) Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu exceptia cazului în care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice.

   (2) Cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta a contractului daca este comuna ori, în caz contrar, daca cealalta parte a cunoscut-o sau, dupa împrejurari, trebuia s-o cunoasca.  

Proba cauzei 

   Cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei

Art. 1.239. - (1) Contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevazuta.

   (2) Existenta unei cauze valabile se prezuma pâna la proba contrara.

La fel ca în VCC, contractul e valabil şi când nu este expresă cauza. Legea instituie o prezumţie conform căreia orice act civil are o cauză juridică. Avem o prezumţie relativa care răstoarnă sarcina probei în dezavantajul celui care sustine absenţa cauzei. Proba cauzei mai poate învedera nu numai existenţa şi liceitatea sa dar şi chestiuni legate de natura cauzei.

Având în vedere si dispoziţiile art. 1638   (prestaţia primita sau executata în temeiul unei cauze ilicite sau imorale ramâne întotdeauna supusa restituirii), se desprinde concluzia ca nu se mai poate face aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. 

 Formele de exprimare a consimtământului

După cum putem observa forma contractului nu prea prezintă elemente de noutate.

Dacă actul juridic este definit ca o manifestare de vointă cu scopul de a produce efecte juridice, reiese ca forma este o conditie a acestuia.

Indiferenţa vechiului Cod civil faţă de forma concretă a consimţământului se exprimă prin principiul consensualismului, fiind o consecintă a autonomiei de voinţă, o aplicaţie a libertăţii contractuale. [3]

Prin acest principiu, se înţelege acea regulă de drept potrivit căreia simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară ci şi suficientă pentru ca actul juridic să ia naştere în mod valabil.

   Art. 1.240. - (1) Vointa de a contracta poate fi exprimata verbal sau în scris.

   (2) Vointa poate fi manifestata si printr-un comportament care, potrivit legii, conventiei partilor, practicilor statornicite între acestea sau uzantelor, nu lasa nicio îndoiala asupra intentiei de a produce efectele juridice corespunzatoare. 

 Forma scrisa 

   Art. 1.241. - Înscrisul care constata încheierea contractului poate fi sub semnatura privata sau autentic, având forta probanta prevazuta de lege. 

De la principiul consensualismului există şi excepţii. 

Forma ad validitatem

Aceasta este acea condiţie de validitate, esenţială care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea naşte în mod valabil.

Forma poate să fie şi voluntară ad validitatem, prin voinţa părţilor de a ridica forma  unui contract care nu e solemn potrivit legii, la rangul de condiţie esenţială pentru încheierea actului respective. Părţile pot renunţa ulterior la această formă.

Forma ad validitatem reprezintă urmatoarele caractere: e un element constitutiv al contractului, în lipsa căruia va fi lovit de nulitate absolută, presupune manifestarea expresă de voinţă şi este exclusivă. 

Forma ad probationem e acea cerinţă care constă în întocmirea unui înscris cu scopul de a dovedi actul juridic civil. Această forma e obligatorie şi nu facultativă, nerespectarea ei atrăgând inadmisibilitatea dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de probă.

Forma pentru opozabilitate faţă de terţi

 Prin forma pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic desemnam acele formalităti care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor lor. Forma este obligatorie şi nu facultativă. Sancţiunea constă în  inopozabilitatea actului juridic, adică în posibilitatea terţului interesat de a ignora actul juridic.[4]

 Sanctiune 

      Art. 1.242. - (1) Este lovit de nulitate absoluta contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabila.

  (2) Daca partile s-au învoit ca un contract sa fie încheiat într-o anumita forma, pe care legea nu o cere, contractul se socoteste valabil chiar daca forma nu a fost respectata.

 Art. 1242(2) nu e bine formulat deoarece nu se poate considerat încheiat un contract dacă nu este respectată condiţia formei atunci când părţile au convenit ca acest contract să aibă o anumită formă, chiar dacă părţile s-au înteles asupra celorlalte condiţii. Forma devine o condiţie esenţială, chiar dacă e impusă de părţi .

Art. 1242(2) se contrazice cu art. 1185:” atunci când, în timpul negocierilor, o parte insistă să se ajungă la un acord asupra unui anumit element sau asupra unei anumite forme, contractul nu se încheie contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acestea.” De aici rezultă, că nu e valabil contractul decât în momentul în care se îndeplineşte forma.   

Modificarea contractului 

   Art. 1.243. - Daca prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusa conditiilor de forma cerute de lege pentru încheierea sa.

 Forma ceruta pentru înscrierea în cartea funciara 

   Art. 1.244. - În afara altor cazuri prevazute de lege, trebuie sa fie încheiate prin înscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute, conventiile care stramuta sau constituie drepturi reale care urmeaza a fi înscrise în cartea funciara.     

Forma contractelor electronice

Art. 1.245. - Contractele care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse conditiilor de forma prevazute de legea speciala.

Un aspect care trebuie semnalat este dispoziţia articolului 1247 alineatul 3,  referitoare la obligaţia instanţei de a invoca, din oficiu, nulitatea absoluta.

Având în vedere noua reglementare, instanţa nu mai este ţinuta de temeiul nulitaţii aratat de parte, ci instanţa va putea schimba acest temei sau va putea constata nulitatea absoluta în situaţia în care s-ar invoca nulitatea relativa prin soluţionarea unei probleme de calificare, potrivit art.84 din actualul cod de procedura civila.

[1]Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituţii de drept civil, E. Hamangiu, Bucureşti, 2012 ,p125

[2]I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ed. 2, Colecţia Universitaria.Sfera juridică, Cluj Napoca, 2008, p. 466-467.

[3] Reghini, op.cit. p.474-482.

[4] Boroi op.cit., p.125-129