Dreptul de autor
Drepturile de autor sunt prerogativele morale sau patrimoniale recunoscute de lege autorului unei opere de a o utiliza potrivit aprecierii sale în scopul satisfacerii intereselor personale, nepatrimoniale sau patrimoniale, în limitele prevăzute de lege.
Autorul nu poate renunţa la aceste drepturi, dar exerciţiul acestor drepturi se poate transmite prin moştenire, pe durata nelimitată.
Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată.
Legea nu condiţionează protecţia juridică a operei de fixarea ei pe un support material. Cu toate acestea, exista ţări unde este obligatorie fixarea operei pe un support material. De exemplu, în SUA , în sistemul copyright, se presupune că doar astfel, autorul îşi dă consimţământul de a supune creaţia sa protecţiei juridice. Acest sistem are un mare avantaj, deoarece este imposibilă existenta unei opere fără incorporarea acesteia într-un suport material.
Obiectul dreptului de autor
Obiectul dreptului de autor, este alcătuit din operele de creaţie intelectuală, nu pot fi produsul activităţii persoanelor juridice, originale şi să aparţină domeniului literar artistic sau ştiinţific. De asemenea, opera trebuie să fie conforma cu ordinea publică şi cu bunele moravuri.
Constituie obiect al dreptului de autor următoarele categorii:
-scrierile literare şi publicistice, programele pe calculator, conferinţele, predicile
-operele ştiinţifice
-compozitiile muzicale
-operele dramatice, cinematografice, coregrafice, fotografice, de arhitectură, de sculptură, lucrările plastice, etc.
Nu intra în această categorie:
-ideile, teoriile, descoperirile ştiinţifice, procedeele conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare
-textele de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară
-simbolurile oficiale ale statului
-mijloacele de plată
-stirile şi informaţiile de presă
-simplele fapte şi date
Drepturile morale se regăsesc în Legea 8/1996:
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei - atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa;
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.[1]
Drepturile patrimoniale sunt drepturile cu conţinut economic, evaluabile în bani.
Acestea sunt intuitu personae(strâns legate de persoana autorului), sunt exclusive(opozabile erga omnes), temporare(după moartea autorului se transmit moştenitorului pe durata limitată), exerciţiul lor este inalienabil.
Drepturile patrimoniale sunt:
-dreptul de a utiliza opera
-dreptul de a consimţi utilizarea operei de către terţi
-dreptul de suită.
Dreptul de suita este dreptul patrimonial oferit autorilor de a obţine o parte din creşterea valorii operei(preţul la care se vinde) ulterior primei sale vânzări.
Acest drept nu este recunoscut oricăror autori, ci autorilor operelor de artă plastică, grafica sau fotografică.
Dreptul de suita nu poate face obiectul unei renunţări sau înstrăinări.
Acest drept se aplică tuturor actelor de revânzare care implică în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă.[2]
[2] A se vedea Teodor Bodoasca, Dreptul proprietatii intelectuale, editia II, 2012,Universul Juridic, Bucuresti,p.50-60
