Discriminarea femeilor la locul de munca

Femeile au reuşit să obţină egalitatea cu bărbaţii la locul de muncă, in acest sens adoptandu-se in cele mai multe tari reglementari stricte anti-discriminare. Numărul femeilor care lucrează a crescut semnificativ de la an la an.

 Acum acestea lucrează şi în domenii care înainte erau exploatate doar de către bărbaţi. Cu toate acestea, discriminarea femeilor a fost diminuată semnificativ dar nu eliminată.
Statisticile ne spun că femeile câştigau cu 32% mai puţin decât bărbaţii deşi aveau acelaşi post în 1985, iar în 1999 cu 23% câştigau mai puţin decât bărbaţii. În 2000 femeile aveau doar un procent de 11,7% în poziţii de conducere în companiile de top din USA, iar 90% dintre aceste companii nu aveau nicio femeie angajată ca director. Se preconizează că până în 2020, numarul de femei angajate sa fie mai mare decat cel al barbatilor, dar cu toate acestea bărbaţii vor deţine un procent de 75% în poziţiile de conducere. 

Majoritatea persoanelor cred că odată cu aceste reglementări anti-discriminare, femeile au dobândit un statut egal cu cel al bărbaţilor la locul de muncă. Cu toate acestea deşi în ultimii 35 de ani lucrurile s-au schimbat foarte mult, discriminarea femeilor la locul de muncă încă n-a dispărut. De exemplu, în topul firmelor de avocatură din New York, doar o firmă avea ca lider o femeie iar în restul de 99 de firme, bărbaţii erau lideri, în anul 2001.
Practicile discriminatorii de la locul de muncă afectează mai ales femeile în vârstă, de culoare,însărcinate sau cu copii.
Există anumite stereotipuri în ceea ce privesc femeile la locul de muncă : sunt mai puţin implicate decât bărbaţii, nu sunt suficient de dure ca să reuşească in lumea business, nu sunt în stare să lucreze prea mult, nu pot lua decizii, nu sunt agresive, sunt prea emotive.

De ce mai persista aceste stereotipuri în zilele noastre? “ În mintea multor manageri femeile nu sunt făcute pentru lumea afacerilor.” Până când aceste stereotipuri nu vor dispărea nici discriminarea nu va fi eliminată.

Femeile sunt dezavantajate la locul de muncă mai ales dacă sunt însărcinate. Cele care anunţa că sunt însărcinate, de obicei nu sunt încurajate să lucreze în acelaşi loc. Nu de puţine ori, la interviurile pentru ocuparea unui loc de muncă, femeile sunt întrebate dacă sunt căsătorite sau intenţionează să se căsătorească în curând.
Nu este un lucru neobişnuit, ca atunci când se întoarce din concediu de maternitate jobul pe care îl avea să nu mai existe, sau să fie schimbat. De asemenea, unele femei sunt şi victime ale hartuirii sexuale la locul de muncă.[1]

 Există multe reglementări legale al căror scop e eliminarea acestei discriminări pe criterii de sex. În România, găsim astfel de dispoziţii în Codul Muncii, art. 5 care dispune principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. Orice discriminare, inclusiv- pe criterii de sex, este interzisă. Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.

Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte, conform art. 128 din Codul Muncii.Ca măsura de protecţie împotriva practicilor discriminatorii, femeia nu poate fi concediată pe durata în care este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere, sau pe durata concediului de maternitate.

[1] Raymond Gregory, Women and workplace discrimination,Rutgers University Press, 2003, p.1-24