Dreptul la imagine

În Noul Cod Civil, s-a introdus şi dreptul la imagine. Acest drept face parte din categoria drepturilor personalităţii care se regăsesc în Capitolul, art.58 (1): „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci finite umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”. Aceste drepturi sunt nepatrimoniale şi netransmisibile.

Imaginea unei persoane constituie unul dintre atributele principale ale personalităţii sale deoarece releva caracteristicile unice pe care aceasta le are.

Dreptul la imagine presupune dreptul individului de a controla folosirea imaginii sale şi de a refuza publicarea acesteia.
Acest drept a aparţinut sferei dreptului la viaţa privată, dar cu timpul a devenit independent. Apariţia fotografiei la sfârşitul secolului 19 a dus la naşterea acestui drept, deoarece exista riscul ca imaginea unei persoane să fie la îndemâna oricărei persoane, prin fotografiere. Un principiu s-a conturat: fotografierea şi publicarea acestora este posibilă doar cu acordul persoanei. Totusi există anumite excepţii: în locurile publice (străzi, parcuri, etc), la locul de muncă, sau dacă persoană e celebră.

În România dreptul la imagine este în prezent reglementat la art 73 C.civ: (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Dreptul la viaţa privată se intersectează cu alte drepturi, printre care şi libertatea presei. Conform art. 30 alin. 6 din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Presa a fost considerată ca fiind cel mai important mijloc de materializare a drepturilor cetăţenilor de a gândi, de a vorbi şi de publică gratuit. Presa influenţează opinia publică.
Unele ţări au abordat diferit aplicarea acestui drept în cazul persoanelor publice. Franţa şi Belgia adera la principiul consimţământului persoanei publice, în timp ce Germania considera că este permisă fotografierea fără consimţământ, de către presa, cu mici excepţii.

Cazul Von Hannover vs. Germania (2004)
În acest caz, prinţesa Carolina von Hannover a cerut instanţelor germane să interzică publicarea de fotografii care au legătură cu viaţa să privată în viitor, deoarece fotografiile care au apărut în revistele germane fără consimţământul sau, i-au încălcat dreptul la viaţa privată şi dreptul la imagine. Acest caz a ajuns la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) care a hotărât:
- Exista o violare a art.8 Conv. EDO (dreptul la viaţa privată), deoarece trebuie să se pună în balanţă interesele contrare.
- Dreptul publicului de a avea acces la informaţii nu include şi dreptul acestora de a afla detalii despre viaţa privată a persoanelor publice în anumite situaţii.
- Dreptul persoanei publice de a avea o viaţă privată protejată este mai important, în acest caz.

Cazul 2 Von Hannover vs. Germania (2012)
Deoarece instanţele germane nu au ţinut cont de hotărârea CEDO din 2004 de a interzice în viitor publicarea de fotografii fără consimţământ, reclamanţii von Hannover s-au adresat din nou CEDO. Curtea a hotărât total diferit de data aceasta:
- Nu a fost încălcat art. 8 din Convenţie
- S-a pus în balanţă dreptul la libera exprimare a presei şi dreptul reclamanţilor la viaţa privată
- Informatia este de interes general: articolul publicat nu da detalii despre viaţa privată a reclamanţilor, focusandu-se mai mult pe caracteristicile vilei deţinute de aceştia. Articolul nu a fost un pretext pentru a publica fotografii cu reclamanţii
- Notorietatea persoanei: reclamanţii sunt persoane publice care nu pot avea aceeaşi protecţie a vieţii private ca şi celelalte persoane

 Ar fi necesar să se pună în balanţă, de la caz la caz, dacă dreptul la libera exprimare aduce atingere dreptului la viaţa privată şi dreptului la imagine. În cazul persoanelor publice dreptul la imagine nu se aplica ca şi în cazul celorlalte persoane, în anumite situaţii.